Un număr mare de vorbitori din întreaga lume au fost invitați la ediția din 2016 a Congresului Internațional de Yoga și Terapii Alternative, incluzând personalități marcante din domeniul spiritual.
Profesori de Ayurveda și Yoga din toate ramurile tradiționale (inclusiv Tantra Yoga și sub-ramurile sale), membrii ai Federației ATMAN, vor susține prelegeri pornind de la punctele lor de vedere complexe, teoretice și practice, asupra spiritualității și soluțiile pe care aceasta ni le oferă pentru provocările vieții moderne; acestea se bazează pe o vastă experiență, acumulată în mulți ani de practică spirituală intensivă și studiu sistematic. În simultaneitate cu astfel de abordări științifice, seminariile și atelierele de lucru vor include o varietate de practici spirituale, reunind atât abordările tradiționale cât și pe cele moderne, care pot fi aplicate cu succes pentru a dobândi astfel de soluții inspirate.
Îi așteptăm cu nerăbdare pe oaspeții noștri invitați, profesori de rang înalt din Federația Atman, care, la edițiile anterioare ale Congresului, ne-au oferit deja cu generozitate unele perspective semnificative și profunde asupra vieții spirituale autentice.
La sfârșitul ambelor zile, principalii vorbitori ai congresului vor fi invitați la discuții de grup, cu scopul de a crea o imagine complexă și interconectată pe tematica sesiunilor congresului. Vorbitorii vor urmări să coreleze subiectele, astfel încât acestea să poată fi înțelese în mod coerent din punct de vedere tradițional, științific, medical și psihologic.

Todd Ovokaitys, M.D.
Conferențiar invitat
Dr. Todd Ovokaitys a urmat studiile superioare la Universitatea Northwestern din Evanston, Illinois. A fost primul din clasă, cu cea mai mare medie posibilă. A fost acceptat într-un program de formare medicală accelerată la prestigioasa Universitate Johns Hopkins, unde a absolvit şi masteratul. Continuându-şi formarea la Georgetown University Hospital, s-a specializat în medicină internă, medicină pulmonară şi terapie intensivă. În prezent statutul său academic este de profesor asociat de medicină la Health Sciences Center din cadrul Universităţii de Stat din Louisiana. După formarea medicală, a avut înţelegeri inspirate cu privire la biofizica aplicată, ceea ce a dus la crearea și patentarea la nivel global a unei noi forme de generare de impulsuri de lumină ultra-rapide. În timp ce laserele sunt folosite ca sursă de lumină, generarea de forme de undă este mult mai complexă și permite stimularea și activarea moleculelor în moduri noi. Printre aplicaţii se numără inactivarea completă a HIV, fără medicamente, biodisponibilitate îmbunătățită a nutrienților și a compușilor terapeutici, creșterea productivităţii și a densităţii nutrienților din culturile agricole pentru a hrăni lumea cu alimente de cea mai bună calitate, şi terapia cu celule stem ghidată de laser. Ultima aplicaţie și-a demonstrat capacitatea de a vindeca sau regenera o varietate de sisteme afectate ale organismului mult mai bine și mai repede decât înainte. Implicațiile privind inversarea îmbătrânirii și creşterea standardelor privind longevitatea abia acum încep să fie explorate. Studiind de asemenea ca domeniu conex, pe lângă vibrațiile luminii, vibrațiile sonore, medicul a dezvoltat, de asemenea, o metodă asemănătoare cu cea a incantaţiilor călugărilor, descrisă ca „metoda tonurilor pineale“. Ca practică individuală sau participând la un cor format din 300-900 de oameni, această metodă produce armonici complexe și structuri subtile din rezonanță, ceea ce reduce stresul, produce stări îmbunătățite de conștiință și a fost asociată cu o varietate de beneficii pentru sănătate.

André Riehl
Conferențiar invitat
André Riehl este student în yoga din anul 1972. El a trăit într-o mănăstire din Himalaya înainte de a petrece câțiva ani de căutare spirituală în India, printre maeștri și instructori ai diverselor tradiții. El a avut ocazia de a aprofunda practica spirituală cu Kashmiri Babu, un călugăr ascet din tradiția Shivaită. El a fost atins profund de contactul său cu J. Krishnamurti și cu Sri Ma Ananda Moyi. În cele din urmă, a avut întâlnirea decisivă cu Chandra Swami, din linia brahmanică a Udasin-ilor, care i-a permis să integreze toate învățăturile anterioare. Revenind în Franța, a studiat predarea învățăturilor yoga în școlile lui Swami Shivananda, Lucien Ferrer, Nil Haoutoff și Sri T.K.V. Desikachar și apoi a devenit profesor el însuși. Autor și traducător a mai multor lucrări spirituale, precum și a unor articole în reviste de specialitate, el a produs câteva materiale audio-video despre practicile yoga tradiționale. În 1992, a devenit președinte al Federației de Yoga tradițională și a deschis școli de predare yoga (în Toulouse, Paris, Bretagne, Le Mans și Elveția). El este un profesor certificat în Nidra Yoga de către «Federația de yoga tradițională» – Franța; Federația Europeană și „Confederația Națională de Yoga din India.” El a participat la crearea a două convenții alternative la Paris – „Live and Work differently” (o convenție de alternative sociale) și „Alternative Health” (o convenție de medicină complementară si practici tradiționale de sănătate) și a fost director de program timp de 10 ani. A participat la numeroase emisiuni de radio și de televiziune și este invitat la conferințe de yoga din întreaga lume. Dorind să participe la transmiterea și păstrarea culturii yoghine, el însuși se dedică transmiterii învățăturilor autentice, care combină cunoștințele străvechi cu atitudinile contemporane prin cursuri, seminarii și programe de instruire. Învățătura pe care el o oferă combină practici care permit integrarea diverselor aspecte care formează identitatea noastră și modul nostru de a fi în lume.

Nicolae Catrina (Adinathananda)
Conferențiar invitat
Nicolae Catrina (Adinathananda) este profesor de yoga, având peste 30 de ani de experiență, sub îndrumarea Ghidului său spiritual, Gregorian Bivolaru. În urmă cu două decenii a fondat singurul curs de Șivaism Caşmirian din Europa, care oferă într-un mod unic, adaptat mentalităţii occidentale, miilor de cursanţi din România și din alte țări din întreaga lume, bogăția și profunzimea acestei tradiții spirituale. Interesul său profund pentru diferite forme de spiritualitate autentică și intuiția lui spirituală l-au ajutat să elaboreze de-a lungul timpului o serie de alte cursuri inițiatice, printre care cele de Alchimie Tantrică, Eneagramă sau I Ching ezoteric. El a conceput, de asemenea, un sistem unic pentru revelarea Sinelui-Esență, Atman, sistem caracterizat de o abordare supramentală – dar totodată foarte accesibilă – a revelării Sinelui, care a ajutat deja mii de aspiranţi să facă paşi importanţi în direcţia descoperirii esenței lor divine. Este autorul mai multor cărţi despre Șivaism, Yoga, Tantra, alchimie, artă ințiatică etc. Fiind un bun cunoscător al limbii sanscrite, el a tradus mai multe texte yoghine și tantrice importante, cum ar fi Saundaryalahari, Shiva Samhita sau Gheranda Samhita. În exclusivitate pentru cursurile sale de șivaism el oferă, într-o traducere inedită, numeroase lucrări tradiționale ezoterice, cum ar fi Shiva Sutra, Spanda Karika, Vijnana Bhairava Tantra etc., precum și cunoașterea practică profund transformatoare ce este cuprinsă în acestea.

Mihai Stoian (Advaitananda)
Conferențiar invitat
Advaita Stoian este un practicant avansat, profesor, autor, cercetãtor, filozof şi mentor, care predã yoga şi tantra de mai bine de 25 de ani în cadrul Federaţiei Internaţionale de Yoga şi Meditaţie ATMAN. Prin practica sa spiritualã intensivã el a deprins înţelegerea practicã a mecanismelor cele mai profunde ale vieţii, devenind o comoarã pentru toţi cei care doresc sã parcurgã ei înşişi calea. Cunoaşterea lui practicã se împleteşte cu formarea sa ştiinţificã modernã, care rezultã într-o îndrumare deosebit de eficientã adresatã practicanţilor, ce este perfect adaptatã punctelor de vedere ale lumii noastre contemporane. El este, de asemenea, un susținător prolific al cauze sociale actuale, și, de la începutul noului mileniu, a introdus concepte fundamentale care sunt acum folosite pentru a modela peisajul drepturilor omului: drepturile spirituale ale omului, ecologia sufletului și igiena conștiinței. Însã, poate cea mai semnificativã contribuţie a lui Advaita la spiritualitatea contemporanã, constã în oferirea posibilitãţii multor oameni de a veni în contact și de a înţelege în mod profund valoarea extraordinarã a practicilor și a învãţãturilor revelate de mentorul sãu spiritual, marele maestru spiritual, Gregorian Bivolaru. Advaita este co-autorul Cursului Intensiv de Tantra, curs celebru la nivel internaţional şi care se predã în întreaga lume. În fiecare an el ţine prelegeri în cadrul multor retrageri şi conferinţe, printre care enumerãm Tabãra Internaţionalã de Revelare a Sinelui Suprem din cadrul Centrului de Retrageri Paradise, din Danemarca, festivaluri de tantra în Europa, diferite ateliere practice pentru spiritualizarea relaţiei de cuplu şi mult apreciatele serii de retrageri Maha Vidya, pe care le ţine în România şi în Danemarca.

Adina Stoian
Adina Stoian este profesor de yoga şi tantra cu o vastă experiență (mai mult de 20 de ani), în predarea cunoștințelor spirituale prin cursuri, seminarii și workshop-uri pretutindeni în lume. Împreună cu iubitul ei soț, Advaitananda, și sub îndrumarea maestrului său Grieg (care este cunoscut pentru abordarea sa modernă a învăţăturilor străvechi de Yoga și Tantra), ea și-a dedicat viața promovării viziunii tantrice. Prin munca și practica ei personală, ea explorează existența umană și transformarea, relația de cuplu, evoluția spirituală, rolul femeilor în Tantra și importanța spiritualității în lumea noastră modernă. Împreună cu Advaitananda, Adina este coautoare a Cursului Intensiv de Tantra și fondatoarea şi autoarea cursurilor de tantra pentru femei, care stabilesc un nou standard spiritual pentru femeia modernă. Ea predă în întreaga lume, ţinând conferinţe, tabere și seminarii în majoritatea țărilor din Europa, America Centrală și de Sud, India, Thailanda, etc., fiind un exemplu viu de femeie tantrică.

Ph.D. Doru Bodea
Dr. Fiz. Doru Bodea (doctor în fizică) predă de mulţi ani în Europa yoga din diverse tradiții (cum ar fi: Hatha yoga, Tantra Yoga, Svara Yoga, Karma Yoga, Raja Yoga, Jnana Yoga, Laya Yoga ș.a.), ţinând cursuri, workshop-uri, seminarii și vorbind la diverse congrese, târguri, forumuri și festivaluri de spiritualitate, fiind unul dintre cei mai importanți profesori ai Federației Internaționale de Yoga și Meditație ATMAN. Formarea sa științifică elaborată ca cercetător şi profesor în domeniul fizicii moderne a contribuit într-un mod interesant la adâncirea încrederii sale cu privire la relevanța experiențelor sale spirituale și a capacităţii sale de înțelegere, permiţându-i să împletească în munca sa perspectivele științei și spiritualității. Doru Bodea s-a născut în Sebeş, România, în 1971 și a fost crescut de părinții săi în Alba Iulia, România. Detalii cu privire la cariera sa ca cercetător în domeniul fizicii şi ca profesor de yoga găsiți aici. În prezent el trăiește în Berlin.

Swami Mahalayananda
Swami Mahalayananda este specializat în drept, psihoterapie clinică, diverse forme de masaj și arte marțiale din China. El este profesor de yoga de mai bine de 20 de ani, predând cursuri în diferite țări. În prezent, el trăiește în Portugalia, unde a fondat o școală de yoga în urmă cu aproape 10 ani. El are un interes special și o dragoste deosebită pentru Shivaismul Kashmirian și arta inițiatică. Și este mereu în căutare de noi idei pentru un curs sau un workshop.

Ph.D. Octav Fercheluc
24 de ani de experienta ca si practicant yoga (din anul 1992). 12 ani de experienta ca si Instructor yoga (in Romania, Spania, Argentina, Chile si Uruguay). Absolvent al cursului de instructori Yoga organizat de catre Federatia de Yoga si Meditatie ATMAN in anul 2009. Coordonator al Academiei de Yoga Tradicional ANANDA – Uruguay. Coordonator al unui program de Yoga Comunitara in Uruguay. Organizator a 2 editii a Simpozionului de Yoga Stiintifica in Uruguay. Predau Cursuri de Yoga, Tantra si Meditatie. Absolvent al Facultatii de Matematica din Bucuresti, Doctorat in Matematica din anul 1999.

Zoltan Bartha
Zoltan practică astrologia și Yoga din 1994, fiind autodidact în domeniul astrologiei. Predă Yoga, iar în 1996 a inițiat primul grup de studiu al astrologiei. În anul 1998 a pus bazele Centrului de Cercetări și Aplicații Astrologice ”Helios” din Cluj Napoca, având de atunci până în prezent o activitate fructuoasă în acest domeniu, împărtășind și altora din experiența sa ca astrolog.

Ph.D. Daniela Vasile
Daniela este doctor în științe medicale și studiază Ayurveda în cadrul AMN din 1998 și predă la rândul său știința indiană a vieții din anul 2008. Este preocupată intens de meloterapie, de alte modalități naturale pentru menținerea sănătății cât și de vindecare, de spiritualitate, artă și științe de avangardă.

Irina Childs, MBA
Având două licențe și master-uri, unul în inginerie și celălalt în management (MBA) Irina E. Childs lucrează în calitate de consultant de management, gestionând proiecte tehnologice de miliarde. Ea predă de asemenea yoga, ține conferințe despre Arta Fericirii și coordonează cercetări ce dezvoltă noi metode de educație integral. Aspirând să atingă maximul potențialului atât în ea cât și în ce îi privește pe membrii echipelor sale, dar și pe studenții săi, Irina este un lider neconvențional al Academiei pentru Studii Integrale. Puteți să luați legătura cu Irina în cadrul cursurilor sale, a conferințelor pe care le susține sau să-I trimiteți un email.

Pistis Zadoff
Pistis Zadoff has been a yoga practitioner since 1999, and joined the ATMAN Yoga federation schools in 2002. He became a Yoga instructor in 2007 and a Shaivism Instructor in 2015. He has taught in various countries including India, Israel, Romania, England and Czech Republic. After fracturing his arm in an accident in 2013 he developed an interest in alternative healing methods including Orgone energy, bio-circuitry and frequency treatments. Using these methods he succeeded to heal the fracture, to the surprise of the doctors that thought that it cannot be done without surgical intervention. Since then he has been promoting the use of these healing techniques, making them accessible to those interested and conducting experiments for developing new directions in nontraditional healing.

Ph.D. Beatrice Lucaci
Beatrice are un Ph.D. în Arhitectură și predă arhitectură și yoga de mai bine de 20 de ani. Aceste două activități îi oferă un mix incredibil de inspirație creatoare pentru cursurile sale. Beatrice predă un curs de Estetică și Arhitectură și este profesor îndrumător pentru obținerea unei diplome în arhitectură.

Victoria Bugu
Victoria este profesoară de matematică și are de asemenea o bogată experiență în practica yoga, pe care a început-o în anul 1990. Pe lângă studiul acestor două științe, ea aprofundează Ayurveda, pe care o și predă din anul 2013.

Elisabeta Bugu
Elisabeta practică yoga în cadrul Școlii de Yoga MISA din anul 1990, fiind atrasă îndeosebi de Ayurveda, știința indiană a vieții, pe care o predă din 2000, dar și de Tantra Yoga, care reprezintă un subiect preferat de studiu pentru ea.

Ph.D. Marius Petrilă
Marius este doctor în silvicultură și practică yoga în cadrul Școlii de Yoga MISA din anul 1991. El acordă o atenție deosebită practicii Tantra Yoga.

Cristian Alexandru
Cristian are o practică spirituală constantă de peste 30 de ani și este instructor Yoga de 24 de ani. Este inginer în automatică și calculatoare, cercetător în domeniul neuroștiinței, specializat în studiul stărilor modificate de conștiință. Este creatorul unor programe audio performante destinate pe de o parte stimulării, echilibrării și creșterii performanțelor cerebrale și pe de altă parte reconfigurării benefice a subconștientului.

Alexandru Cristian Ion
Cristi este de profesie inginer fizician și practică Yoga în cadrul Școlii de Yoga MISA din 1990, fiind instructor din anul 1992. Marile lui pasiuni sunt descoperirea lui Dumnezeu în orice aspect al manifestării, explorarea multiplelor dimensiuni ale conștiinței și de asemenea el urmărește să contribuie atât la reunificarea științei autentice cu spiritualitatea, cât și la punerea ei în slujba evoluției spirituale a omului.

Dana Meculescu
Dana practică yoga în cadrul Școlii de Yoga MISA din anul 1992, dar de asemenea studiază în paralel Shivasim, Tradiția Eneagramei, Alchimie tantrică, I Ching. Este coordonatoare a cursurilor de muzicoterapie ale Asociaţiei Resonance, pe care le predă în Bucureşti.

Mircea Morariu
Mircea practică și predă Yoga cu pasiune din 1990. Din multitudinea de direcții deschise de această știință spirituală milenară, el este îndeosebi interesat de practica meditației, trezirea și controlul energiei fundamentale Kundalini, trezirea sufletului și de sistemul Tantra.

Ciprian Fodor
Ciprian s-a orientat spre ramura fundamentală Tantra Yoga de peste 20 de ani, revelându-i-se, cu ajutorul Ghidului Spiritual, că aceasta este calea spirituală specifică menirii sale. El a sintetizat metodologii prin care cei care au afinităţi şi o vie deschidere spirituală către Tantra pot obţine rezultate cu uşurinţă. Ţine workshop-uri şi conferinţe de Tantra în mai multe ţări.

Atifalina Rusu
Practică yoga în cadrul Școlii de Yoga MISA din anul 1997. A terminat cursul de astrologie de liberă practică AstroHelios şi practică astrologia din anul 1998. Ea coordonează cursurile de muzicoterapie ale Asociaţiei Resonance în Alba Iulia şi Bucureşti. A absolvit Academia de Arte vizuale „Ioan Andreescu” din Cluj-Napoca.

Gladys Anițescu
Gladys este nutriționist și practică yoga în cadrul Școlii de Yoga MISA din 1994. Ea coordonează cursuri de muzicoterapie și muzică ezoterică din anul 2012. Este foarte interesată de muzica și dansul popular românesc, din vechime până în zilele noastre, de aplicațiile practice ale muzicii și sunetelor pure în domeniul armonizarii și vindecării.

Jayson Acs
Jayson a făcut cunoștință cu știința yoga în 1988, iar apoi, din anul 1990 a început să o practice cu consecvență în cadrul cursurilor Școlii de Yoga MISA. Predă yoga din 1991 și a început să se specializeze în practica diverselor terapii alternative începând cu anul 1994. Este axat pe studiul problematicii sănătății prin prisma evoluției spirituale, în mod special a înțelegerii modului cum Dumnezeu și îngerii ne ajută să progresăm spiritual.

Tatiana Davydova
28 de ani. Urmez de 8 ani cursul de yoga MISA și de 3 ani cursul de Tantra. Am început cursul pentru instructori de yoga în 2014, îl voi termina în 2017. Am început cursul pentru instructori de tantra în Danemarca în 2016, îl voi termina în 2018-2019. Am absolvit facultatea ca inginer constructor, acum urmez facultatea de psihologie. Printre domeniile mele de interes se află descoperirea unor diverse modalităţi prin care ne putem îmbunătăți starea psiho-emoțională și starea de bine, pentru a trăi o viață mai armonioasă. Prin urmare, a fost posibil să combin un proiect final de la cursul pentru instructori de yoga și un proiect de diplomă de la Catedra de Psihologie a Universității de Stat din St.Petersburg pentru a realiza o cercetare experimentală cu privire la modul în care practica yoga (și a tehnicilor de sublimare a energiilor, în special) afectează starea emoțională a oamenilor.

Simona Popescu
Simona este de profesie medic generalist cu competență în acupunctură și master în psihologia de cuplu și familie. Ea practică yoga din 1991, iar din 1992 predă yoga în cadrul şcolii de yoga MISA. Printre altele, ea este organizatorul unui festival de Emancipare Erotică și a unui curs de Continență Sexuală în Timișoara. De asemeni susține cursuri, conferințe si workshop-uri pentru femei – Kama Sutra Esoterica.

Dănuț Adrian Șerban
Practic yoga din anul 2003, ayurveda din anul 2006 iar începând cu anul 2015 sunt lector de ayurveda. Pasiunile mele gravitează în jurul filosofiei orientale și modalităților practice de echilibrare a ființei umane.